A început iar să plouă și
m-am adăpostit într-o stație de autobuz. La un moment dat a trecut o fată
brunetă, care mi-a atras, nici eu nu știu prea bine de ce, atenția. (vezi articolul: Viață fascinantă, nu glumă ce descrie ziua dinainte de a mă întâlni cu Nița) Era un pic
diferită de ceilalți trecători, avea un mers elastic, ca și când a merge îi
făcea plăcere și, prin blugi, se vedea că are picioare frumoase, sănătoase,
zvelte de căprioară... Îmi plac fetele sănătoase, cu condiție fizică bună! Așa
că am hotărât pe ea să o întreb cum o
iau spre Kostendorf, un mic orășel care era situat pe drumul care mă interesa
pe mine pentru a ajunge la Irsee. Am întrebat-o, ea mi-a spus ceva, vorbind
repede, crezând că sunt german, iar eu, înțelegând, ziceam: ”Da!”, ”Da!”... Ea
s-a oprit și brusc m-a întrebat: ești român?! – Da! – Te invit la mine!
Cred că intuiția aia de
ieri a fost bună!...
Într-o primă fază m-a
invitat la o terasă și mi-a făcut cinste cu ceva bun, ea obișnuia să ia acolo
micul dejun. Am vorbit și mie nu îmi venea să cred cât de veselă și deschisă
este: de parcă ne cunoșteam de o sută de ani! Trebuie să recunoaștem, este cu
totul neobișnuită această încredere din prima într-un străin! Mă bucur deja că
am întâlnit-o pe Nița! Râde într-una și vorbește cu multă dezinvoltură. O viață
de călător, deschisă neașteptatului este plină de astfel de întâmplări
minunate! Poate că un pic și ceva din mine a ajutat-o să se deschidă așa, nu
știu... Mi-a zis că pe locuiește chiar în
Kostendorf și că pe la ora 14 termina serviciul și pe la 14.30 ajunge acasă. Eu
urma să merg cu bicicleta până acolo și să o aștept într-o anumită stație de
autobuz. Ori ea pe mine, dacă ajunge înaintea mea...
Drumul a fost cam greu,
ori eram eu obosit... am urcat și am coborât tot felul de dealuri și până la
urmă m-a depășit un autobuz în care era Nița. M-a așteptat în centru și am
plecat împreună spre casa ei... Doamne, slavă Ție pentru toate!
Genul ăsta de excursii,
foarte asemănător cu viața mea de zi cu zi, mă ajută să înțeleg că Viața merge
mereu înainte și e posibil – e chiar
foarte posibil – ca ziua de mâine, necunoscutul, să aducă ceva frumos, nu
ceva urât... Pentru mine așa a fost. Teoria câmpurilor morfice spune că după o
vreme de, să zicem nouă luni (cât a fost ultima mea excursie cu bici), în care îți
merge bine, sunt mari șanse ca următoarea zi să semene cu ultimele și să fie
tot frumoasă! Și la mine teoria asta chiar se confirmă! Deși acum trăiesc
într-o găleată financiară, totuși acest lucru nu interferează aproape deloc cu mine și viața mea e
absolut fascinantă din ce în ce! În definitiv, vorba lui tata: ce putem pierde,
decât lanțurile. Și poate aprecierea celor care nu ne seamănă, poziția socială
ori securitatea financiară. Poate că aceste lanțuri chiar ne țin și nu ne
permit să mergem mai departe, pe calea spirituală! Poate exact aceste trei
lanțuri amintite nu ne permit să zburăm precum Jonathan, pescărușul! Sincer să
fiu sunt chiar curios cum o să o scot la capăt! Doamne, chiar, cum o să o scoatem
la capăt?! Dumnezeu mi-a zis odată că, dacă merg în direcția Lui, doar El va
mișca lucrurile în lumea mea... Va fi o minune chiar și pentru mine cum o să
ies acuma! Și poate nu o să o scot la capătul dorit! Să vedem atunci experiență de viață!
Oricum, nu îmi va părea rău: am făcut o alegere cu tot sufletul și dacă urmarea
ei este super bună sau mă va pune la pământ, asta nu mai are o importanță prea
mare! Însă va fi aia bună, că așa a fost viața mea până acum, cu toate
cumplitele necazuri prin care am trecut și, vorba cântecului, sunt suficient de
inteligent să fac față oricărei provocări! Ce va fii, va fii! Scriind, îmi dau seama că mă
așteaptă cu adevărat Necunoscutul! Și pare că nu va lua o formă ușoară! Dar va
fi mai mult decât nimic, în orice caz! Cine știe, poate Dumnezeu chiar acum îmi
pregătește o cale de ieșire atât de inefabilă încât nu o pot nici bănui, nici
simți acum... Și care va deschide alte orizonturi, cu adevărat nebănuite acum! O singură viață am ca să descopăr minunile ei, cum să mi-o petrec ”cu curu pe bani”?!
Cum am intrat în casă la
Nița, am realizat brusc că bagajele mele miros și am cerut voie să le duc pe
balcon; am intrat repede la baie cu câteva schimburi mai curate și în câteva
minute eram și eu mai frumușel, mai curățel. Nița mi-a spălat toate hainele,
inclusiv sacul de dormit. Se anunțau zile de ploaie și mi-a zis că pot sta la
ea până trece perioada de ploaie! Doamne ajută!
Nița este româncă, plecată
de 20 de ani din țară încât nici nu mai vorbește chiar așa corect româna și are
doi copii frumoși: Romina și Angelo, care nu știu să vorbească românește. Nița
s-a integrat foarte bine în comunitatea austriacă! Am vorbit câte în lună și
stele, despre Dumnezeu, despre sensul vieții, despre schimbările care se petrec
în lume! Nița, chiar dacă nu citea așa mult ca mine, le simțea pe toate mai
bine! Autorul ei preferat era Eckhart Tolle, lucru care pentru mine spune
multe. Vorbind cu ea, mi-a venit să o numesc ”pasul înainte al creației”! Și
așa este! Nița este pasul înainte al creației! Oameni ca Nița fac ca lumea asta
să meargă înainte, pentru că ea, Nița a reușit imposibilul! Nu intru în amănunte
să arăt de unde a plecat viața ei – de la o fetiță săracă, ce trăia vânzând tot
anul ce putea culege din pădure, până la o mamă iubitoare și capabilă să
asigure copiilor ei tot confortul material și mai ales iubire! Ea și-a depășit
condiția! A reușit să depășească suferința și violența și nonsensul reușind să
construiască în jurul ei o lume mult mai bună decât cea pe care ea a primit-o,
decât cea în care ea s-a născut! Oameni ca ea trag omenirea înainte!
Mi-ar fi plăcut să fac
dragoste cu ea, dar n-a mers... În adâncul sufletului apreciez această
atitudine, dar aș fi preferat o alta! Seara am dansat prin camera pe Gipsy
Kings, am râs, ne-am îmbrățișat... a fost frumos. Copilașii ei erau un pic cam
uimiți văzându-ne cum râdeam sau cu câtă înfocare vorbeam de un lucru sau
altul: ce este cu străinul ăsta cu care mama râde, cântă și dansează?!
Patru zile a plouat
într-una și eu am stat la Nița acasă, mai mergeam la cumpărături, mai o ajutam
la gătit... a fost frumos! Atmosferă de familie! Ea m-a rugat să am grijă de
copilașii ei să mănânce când vin acasă și eu le pregăteam cu drag mâncare. Ne-am
înțeles bine! Uneori am și jucat seara unele jocuri cu Nița și Angelo, Romina
preferând să stea cu prietenele de vârsta ei. Când timpul ne mai permitea,
mergeam la plimbare pe dealuri și prin păduri! Verde, ceață – superb! Austria
este un parc, o grădină imensă! Cum ieși din oraș ai păduri sau câmpuri verzi,
curate și drumușoare asfaltate! Am cules păpădie și leurdă. Ne-am și alergat și
pot spune că Nița nu aleargă ca o fată! Aleargă ca o căprioară!
Când s-a făcut mai frumos
am plecat spre Salzkammergut, să văd lacurile...
Însă nu îmi venea să
plec... Fata asta mi-a intrat la suflet!
Oare o voi mai revedea
vreodată?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu