Undeva lângă Alvor, Algarve, Portugalia

Sincer să fiu amintirile mele nu mai sunt perfect clare... Mai țin minte numele orașelor (mă mai ajută și vederea hărții să mi le reamintesc), dar nu și al plajelor...

Oricum, m-am trezit într-o frumoasă dimineață undeva într-o pădure de pini lângă una din cele mai spectaculoase faleze ale coastei Vicentine! (oraș mai apropiat: Rogil). Ce bine să te trezești într-o pădure de pini la ora șase dimineața!! Dacă eu mă culcam de la sine la ora 22, când se întuneca, de la sine mă sculam perfect odihnit la ora 6 dimineața! Ce mireasmă!! Este sfârșitul lui noiembrie, dar aici, pe coasta Atlanticului, totul e verde și umed! Și nu este nici foarte frig...

Oare încotro voi merge mai departe?... Spre Sagres? Spre Lagos?...

Am mâncat, mi-am strâns cortul și ... la drum!

Nu mai știu ce m-a determinat, dar am hotărât să merg spre Lagos! Știam că zona frumoasă a coastei Algarve este între Lagos și Albufeira... sau poate cine știe ce informații meteo anunțau ploaie în zona Sagres... nu mai știu... La o anumită răscruce am ales să merg spre Lagos... Drumul a fost frumos, am găsit niște livezi de portocale în paragină și efectiv mi-am umplut rucsacul cu portocale. De abia mai puteam merge! Apoi am găsit și rodii! Am oprit, am redistribuit mai bine bagajul (punând portocalele pe bicicletă) și am umplut rucsacul cu rodii! Astea cresc spontan, pe coaste... În Portugalia, în sud, am mâncat portocale și rodii la greu! (în nord încă am mai găsit struguri în vii culese și nuci).

Am ajuns și în Lagos, am vizitat un pic orașul, mi-am cumpărat o hartă dublă a Portugaliei (pe o parte) și a provinciei Algarve (pe cealaltă parte), căci doream să am cât mai clar informațiile rutiere necesare ajungerii la plajele acelea superbe, care erau principalul motiv pentru care am ajuns până aici, în sudul Portugaliei! Era veselie și plin de turiști în oraș! De la terase se auzea fado!! Iubesc fado!! Este atât de plin de emoții!!
La un moment dat am plecat mai departe și am ajuns la Alvor. De pe harta, știam că aici se găsesc nenumărate plaje și deci, am mari șanse să găsesc unde să dorm și să petrec frumos!

Am luat-o ca Hercule pe plajă, împingând ca un bou bicicleta aia super grea prin nisip! Uneori am avut șansa și să fie reflux și mersul pe plaja s-a dovedit o soluție perfectă, apa fiind retrasă îmi dădea posibilitatea să merg ușor pe nisip tasat. Acum nu! Am mers la greu întreaga plajă Alvor!! În depărtare se vedeau stânci și am continuat sperând ca în zona de stânci să găsesc loc unde să pot dormi (mai ascuns, să nu se uite toși la mine cum îmi montez cortul...) Am reușit să ies din Alvor și să vină într-adevăr o zonă superbă, plină de stânci și galerii! Fiecare galerie era ca un portal ce te conducea spre o altă plajă!! Acum fiind fluxul la maxim, galeriile erau inundate și eu m-am oprit la prima plajă mai ascunsă! Eram obosit de nu mai puteam! M-am pus în fund și am început să mănânc rodii! Am mâncat o grămadă, timp în care m-am bucurat de spectacolul naturii și al oceanului! Majoritatea turiștilor erau germani sau olandezi și, văzându-mă cu bicicleta, aproape toți intrau în vorbă cu mine! Se minunau și văzând că mănânc rodii mă apreciau că mănânc vitamine și duc viață sportivă! Iar eu mă amuzam în sinea mea de aceste dialoguri atât de asemănătoare!

O familie de germani a intrat în apă, așa că am zis că e musai să intru și eu! Ce, doar germanii să înfrunte apa asta rece?! Am făcut o baie și m-am ambiționat să stau mai mult ca ei! Mi-era că dau în șoc hipotermic, dar nu m-am lăsat! Mă amuzam să văd că se cam uimesc de cât stau și se vedea că fiecare turist ce trecea pe acolo, văzându-mă, credea că apa e caldă și încerca să intre. Se retrăgea repede, un pic încurcat, apoi intrau în vorbă cu mine, întrebându-mă dacă nu este rece apa... Parcă eram la camera ascunsă!

Nu îmi făceam probleme unde o să dorm, căci undeva săpat în stâncă era un bar-terasă părăsit (pe vremea asta de iarnă) și era clar că voi dormi acolo! Când s-a retras apa și s-au eliberat tunele alea, am reușit să trec prin stâncă mai departe: erau alte plaje ascunse! Și din ele, prin alte tunele, se ajungea în alte plaje și tot așa!! Oho: un paradis de explorat pentru mine!

Seara mi-am montat cortul în terasa aia, de unde aveam o imagine superbă spre ocean și am pus niște șnururi (care semnificau trecerea oprită) la începutul unei scări, de așa fel ca oamenii să nu urce sus. Și chiar așa a fost: auzeam grupuri vesele ce ar fi vrut să urce, dar văzând șnurul se întorceau: erau germani sau olandezi și ei sunt foarte ascultători față de semne de astea!...

Am stat aici 4 zile, făcând baie și explorând zona în fiecare zi!! Am mâncat numai portocale și rodii toate astea patru zile! Și un pic de pâine și cașcaval! Nu a trebuit să beau nici un strop de apă, așa de multe fructe am mâncat! Bântuiam pe plajă, trecând acum dint-o parte în alta și prin galeriile inundate, ca să fie mai palpitant, sau chiar înnot și bântuiam și pe sus, ajungând tot mai departe, cum îmi place mie, aproape de Portimao, tot gasind plaje și văzând stânci frumoase!! Pe sus erau mulțime de vile turistice foarte frumoase, grupate în cartiere cochete, ce aveau plajele lor proprii, piscine, zone verzi! Dar locul în care dormeam eu era și mai frumos: aveam o imagine superbă la mare și ieșire directă pe plajă!!

    la sfârșitul plăjii mari din Alvor

    încep stâncile... să sperăm că voi găsi unde să dorm!

     la reflux, plaja devine mult mai mare

    aceste tunele se inundau in timpul fluxului, dar la reflux erau ca niste portaluri spre mai departe!

    vile superbe!!

     locul unde am dormit patru zile!

     intre Alvor și Portimao

    piscina aferentă vilelor...

    intre Alvor și Portimao. Se vede cum poti să treci de pe o plaja spre alta printr-un portal

    intre Alvor și Portimao

     intre Alvor și Portimao

     intre Alvor și Portimao

     intre Alvor și Portimao

     intre Alvor și Portimao

 inceputul orașului Portimao

LETIȚIA...

După o dimineață frumoasă, petrecută în compania unei tinere și primitoare familii (vezi articolul: O zi plină de farmec) am plecat mai departe. Ziua era cu soare, iar eu vesel și odihnit! Pista de biciclete Via Rhona este superbă; înca nu este terminată, dar porțiunile finisate sunt deosebit de frumoase. Te poartă de-a lungul râului prin ținuturi de poveste, pline de păduri sau zone de luncă, unde vezi mulțime de păsări! Din când în când mă opream și făceam baie ori mai mâncam mure. Nu mă interesam de loc de ceas, de timp, de câți kilometri am făcut sau unde o să dorm! Am încredere în steaua mea!

La un moment dat am ajuns la un loc superb: lacul du Lit au Roi... Aici am făcut o mică pauză și am vorbit cu câțiva cicloturiști francezi. Apoi, evident, am plecat mai departe! Aveam acum o hartă ce îmi arata clar unde pista este terminată și unde este în construcție. Într-un anumit loc (în zona localității Virignin) un indicator ne semnala că nu putem continua pe pistă, din cauza unor lucrări. Trebuia să mă întorc, să reintru pe drumuri de mașini și să reîntâlnesc pista de bici undeva la mama naibii... așa că am ignorat indicatorul și am mers înainte. În plus drumul de biciclete era așa frumos, încât nu îmi venea să reintru iar pe stradă... Din fericire nu a fost nici o problemă: într-adevăr, la un moment dat drumul era complet barat, garduri și tot felul de semne: Trecerea interzisă etc... Am lăsat bici, am trecut per-pedes de bariere, am vorbit cu muncitorii, m-au lăsat să trec și în câteva minute eram iar pe pistă de bici în drum spre Marsilia!!

Am întâlnit și câțiva turiști germani și o vreme am mers alături. Apreciez mult pe acești germani care după ieșirea la pensie în loc să se dedice sedentarismului, se unesc în grupuri frumoase și merg cu bicicletele prin Europa! Ei s-au oprit într-o anumită localitate la un hotel, iar eu am continuat, sperând să ajung la La Balme-les-Grottes, unde știam din materialele publicitare ale Viei Rhona că există o peșteră superbă și mă gândeam că o să dorm în zona aia și, cine știe, poate reușesc să vizitez și peștera. Mergeam pe partea dreaptă a Rhonului, prin provincia Ain. Se lăsa seara și era așa frumos! Doamne, ce vremuri, ce senzații! Parcă eram o pasăre călătoare, liberă și care nu are nevoie să mănânce! Parcă toată lumea era a mea și parcă așa era dintotdeauna viața mea: o continuă călătorie plină de pace și uimire printr-o lume deschisă și primitoare și frumoasă! Cred că și sănătatea fizică și psihică făceau ca drumul meu să fie mereu plin de o senzație de bine! La un moment dat am intrat într-un mic orășel, Sault-Brenaz. Urma să trec un pod și să merg spre peștera aceea... Podul era superb și deja erau aprinse luminile de seară... De pe pista de bici trebuia să urc pe o mică străduță ca să ajung la pod. Urc eu și, când să ies de pe străduța asta care era în pantă, o franțuzoaică foarte veselă și vorbăreață intră în vorbă cu mine și 5 minute îmi povestește extrem de încântată ceva, gesticulând și râzând. După ce a terminat, i-am spus că eu nu știu franceză, dar că am înțeles că a fost foarte interesant! A început să râdă, apoi m-a întrebat de unde sunt, de unde vin cu bicicleta bla, bla, bla... La un moment dat, foarte firesc, m-a invitat la ea acasă să beau un suc.

Imi venea sa rad: parca eu, la ora aceea, de suc aveam nevoie...

Am urcat la ea, imediat m-a întrebat dacă vreau să fac un duș - evident, da, iar ea a pregătit mâncarea. Am mâncat, am râs, iar aia mică nu înțelegea de ce eu nu înțeleg ce spune ea: nu putea înțelege că eu nu știu franceză... În plus era uimitor: mă-sa vorbea în franceză într-una și se părea că eu înțeleg! Și chiar înțelegeam, căci gesticula într-una, explica și reexplica, mai zicea un cuvânt-două în engleză. Am vorbit o grămadă despre sensul vieții, despre schimbările ce se petrec în lumea asta minunată și de rolul nostru în aceste evenimente fascinante! De aceea ne înțelegeam, căci noi vorbeam aceeași limbă și simțeam la fel! Fata asta, ca și Nița din Austria sau Alba și Juan din Spania sau ca Eliza din Italia sau ca alți o sută de oameni pe care i-am întâlnit în excursia asta, simțeau, credeau și sperau la fel ca mine! De aceea m-a și invitat la ea acasă, deși avea o fetiță mică de 4 ani, căci simțea să vorbească cu mine (și eu cu ea, evident). Apoi m-am jucat cu aia mică, alergam împreună prin casă, râdeam, dansam și ea nu mai putea de bucurie și râdea continuu. A fost bine!

După ce aia mică s-a culcat, am pus (pe You-Tube) muzică și am dansat cu Letiția și am râs de una și de alta până târziu în noapte (ea nu avea servici a doua zi). La un moment dat, Letiția a destupat o sticlă de lichior super-bun la gust și am mers pe balcon – una din cele mai frumoase senzații: Rhonul, podul ăla vechi, luminile feerice, aerul înmiresmat și liniștea nopții! Am băut aproape ritualic acel lichior și ne-am bucurat în tăcere de această minunată noapte!!

Seara ne-am culcat ca doi copii cuminți! Cel puțin asta e varianta oficială!

A doua zi nu ne venea să ne despărțim și Letiția m-a invitat la Valle Bleu, o zonă de agrement din apropiere. Am petrecut toată ziua acolo ca o familie, am râs, am înotat, am mâncat ca la picnic. Doamne ce bine m-am simțit! Asta a fost și este cea mai mare bucurie a mea dintotdeauna: să petrec în atmosferă familială: mama, tata și copiii, cu râsete și voie bună! Seara am reeditat programul serii dinainte: joacă cu aia mică, apoi dans și voie bună cu Letiția, iar lichior pe balcon și toate celelalte... (aici îmi vine un pic să râd)...

Dimineața mi-a dat Letiția să mănânc de parcă mergeam să lucrez la mină! Mi-a umplut rucsacul cu tot felul de conserve, foarte îngrijorată de ce voi mânca eu de acum încolo! Ne-am îmbrățișat cu drag și ... am plecat mai departe! Sper din tot sufletul să o revăd! Și o voi mai revedea! Doamne, slavă Ție pentru toate!!

    Via Rhona

     Via Rhona, pe aici erau mure...

    Via Rhona

    Via Rhona. Ce drum superb!!

    Via Rhona. Peisaje superbe!

     Via Rhona. Aici puteai face baie!

     Via Rhona. Valle Bleo...

    Via Rhona. Loc de popas...

    Rhonul...

     bicicliștii germani

    Valle Bleo. Cu Letiția și Lila

       Valle Bleo. Cu Letiția și Lila

       O lebădă albă, o lebădă neagră și un bobocel de rățușcă!

    cred că dansam sau încercam să par dezinvolt...

Podul din fața casei Letiției! La revedere și ... din nou la drum!

DE LA VILLACH LA SANKT POLTEN

Astăzi am nevoie de ajutorul dvs!!

Vreau să vă atrag într-o discuție în care fiecare să aibă ceva de câștigat! M-aș bucura ca fiecare să posteze (la comentarii) câte o amintire a lui despre o excursie în Austria (cu bicicleta sau nu) din care să putem afla câte ceva frumos despre această țară: poate un traseu de biciclete sau unul montan, poate despre o mânăstire primitoare sau un orășel pitoresc...

Voi începe eu! Pentru că Donauradweg, Ennradweg, Salzkammergutradweg, Drauradweg etc sunt foarte cunoscute, mă gândesc să vă prezint o zonă mai puțin circulată, dar și ea, ca orice zonă din Austria, foarte frumoasă!

Eram odată pe Drauradweg și aveam de ajuns la Sankt Polten, lângă Viena: trebuia să găsesc o soluție. Și am aflat-o, oarecum din mers... De la Vilach am mers un pic pe Drauradweg până la Rosegg (aici poți vizita un castel cu un parc și o mică grădină zoologică), de unde am luat-o spre Velden am Vorthersee. De-a lungul lacului, spre Klagenfurt, există pisă de biciclete. Lacul este foarte frumos, dar este o zonă cam elitistă! Doar hoteluri și vile de lux, prețurile de cazare sunt scumpe și nu este nici o zonă sălbatică unde să pui cortul așa, de drag, lângă lac... Nu prea ajungi sa atingi lacul: fiecare hotel are propria lui parte de lac, destinată doar propriilor clienți... Oricum, aveam ceva materiale de la oficiul de turism și undeva, pe harta primită, era un mic petic verde lângă lac. În ce mă privește m-am dus direct acolo și, spre marea mea bucurie, am putut să pun cortul într-o mică pădurice, lângă lac, să fac și o baie în lac... Nu garantez că acum este tot așa... cred că s-a contruit ceva între timp...

A doua zi am ajund la Klagenfurt, care este deosebit de frumos!! Mult peste așteptările mele! Și de aici am descoperit că există o pistă de biciclete ce ne traversează din valea râului Drau (Drava) în valea râului Mur, mergând peste munte (nu sunt înalți, maxim 1000 de m): pleacă din Klagenfurt și ne scoate la Scheifling. Se numește Kulturradweg sau R7. Trecem din Karinthia în Steiermarkt. Pe drum sunt destule castele și mânăstiri, chiar și vestigii romane, oficiile de turism te vor informa despre toate aceste obiective. Ce mi-a plăcut mie, ca de obicei, a fost pista în sine, mulțimea de bisericuțe și peisajul...

De la Scheifling am urmat Murradweg până la Bruck an der Mur. Pista asta nu a fost așa frumoasă, sau asta a rămas impresia mea... Era foarte întortocheată, urcam și coboram într-una, așa că până la urmă am decis să merg pe stadă, coborând doar odată cu râul... Poate că eu mă grăbeam și asta să îmi fi cauzat vreo frustrare că pista tot urcă și coboară... Dar ca peste tot în Austria: multă verdeață și orășele pitorești.

De la Bruck an der Mur am părăsit râul mur și am început să urc pe un afluent al Murului, numit Murtz. Am descoperit cu încântare că și aici am o pistă de bicicclete, care m-a condus printr-un ținut de basm până la Murzzuschlag și mai departe, spre izvoarele râului. Munții de aici nu sunt abrupți, mai degrabă sunt ca niște deauri, iar pasul se numește aici sattel (cum am zice noi ”Șaua”). Am trecut prin Lahnsattel din Steiermarkt spre Austria Inferioară (a cărei capitală este chiar Sankt Polten)

În afară de noaptea aceea petrecută lângă lacul Vorthersee, în care am avut o mare șansă să găsesc unde să dorm, toate celelalte nopți le-am dormit prin păduri, prin zone sălbatice, bucurându-mă de intimitate și de o apă proaspătă, de salată de păpădie și odată de un ceai de muguri de brad!

După ce am trecut șaua spre Nieder Osterreich, am găsit imediat o pistă superbă de biciclete, Traisenradwg. Știam de ea, căci mă intersectasem cu ea în drumurile mele, atunci cand Traisenul se varsă în Dunăre. Traisenradweg este superbă! Străbate doar păduri și pășuni, totul este verde! Și mai am și coborât!!

Acum rog pe oricine dorește să povestească ceva din excursiile lui în Austria să o facă în cadrul comentariilor!!

     Vorthersee

    Vorhersee și celebra biserica

    Klagenfurt

    Klagenfurt

    tot felul de biserici și castele pe acea Kulturradweg...

     cel mai mult mi-au placut bisericuțele de țară! Prilej de a bea o apă bună (bisericile astea au o cișmea), de a mă odohni și de a mulțumi lui Dumnezeu pentru lumea frumoasă în care m-am născut!

     un pod de biciclete...

    Bună dimineața!!

    Verde!!

 Traisenradweg: superbă!!