miercuri, 14 mai 2014

ACASĂ LA NIȚA



A început iar să plouă și m-am adăpostit într-o stație de autobuz. La un moment dat a trecut o fată brunetă, care mi-a atras, nici eu nu știu prea bine de ce, atenția. (vezi articolul: Viață fascinantă, nu glumă ce descrie ziua dinainte de a mă întâlni cu Nița) Era un pic diferită de ceilalți trecători, avea un mers elastic, ca și când a merge îi făcea plăcere și, prin blugi, se vedea că are picioare frumoase, sănătoase, zvelte de căprioară... Îmi plac fetele sănătoase, cu condiție fizică bună! Așa că am hotărât pe ea să o întreb cum o iau spre Kostendorf, un mic orășel care era situat pe drumul care mă interesa pe mine pentru a ajunge la Irsee. Am întrebat-o, ea mi-a spus ceva, vorbind repede, crezând că sunt german, iar eu, înțelegând, ziceam: ”Da!”, ”Da!”... Ea s-a oprit și brusc m-a întrebat: ești român?! – Da! – Te invit la mine!
Cred că intuiția aia de ieri a fost bună!...

Într-o primă fază m-a invitat la o terasă și mi-a făcut cinste cu ceva bun, ea obișnuia să ia acolo micul dejun. Am vorbit și mie nu îmi venea să cred cât de veselă și deschisă este: de parcă ne cunoșteam de o sută de ani! Trebuie să recunoaștem, este cu totul neobișnuită această încredere din prima într-un străin! Mă bucur deja că am întâlnit-o pe Nița! Râde într-una și vorbește cu multă dezinvoltură. O viață de călător, deschisă neașteptatului este plină de astfel de întâmplări minunate! Poate că un pic și ceva din mine a ajutat-o să se deschidă așa, nu știu...  Mi-a zis că pe locuiește chiar în Kostendorf și că pe la ora 14 termina serviciul și pe la 14.30 ajunge acasă. Eu urma să merg cu bicicleta până acolo și să o aștept într-o anumită stație de autobuz. Ori ea pe mine, dacă ajunge înaintea mea...
Drumul a fost cam greu, ori eram eu obosit... am urcat și am coborât tot felul de dealuri și până la urmă m-a depășit un autobuz în care era Nița. M-a așteptat în centru și am plecat împreună spre casa ei... Doamne, slavă Ție pentru toate!
Genul ăsta de excursii, foarte asemănător cu viața mea de zi cu zi, mă ajută să înțeleg că Viața merge mereu înainte și e posibil – e chiar foarte posibil – ca ziua de mâine, necunoscutul, să aducă ceva frumos, nu ceva urât... Pentru mine așa a fost. Teoria câmpurilor morfice spune că după o vreme de, să zicem nouă luni (cât a fost ultima mea excursie cu bici), în care îți merge bine, sunt mari șanse ca următoarea zi să semene cu ultimele și să fie tot frumoasă! Și la mine teoria asta chiar se confirmă! Deși acum trăiesc într-o găleată financiară, totuși acest lucru nu interferează aproape deloc cu mine și viața mea e absolut fascinantă din ce în ce! În definitiv, vorba lui tata: ce putem pierde, decât lanțurile. Și poate aprecierea celor care nu ne seamănă, poziția socială ori securitatea financiară. Poate că aceste lanțuri chiar ne țin și nu ne permit să mergem mai departe, pe calea spirituală! Poate exact aceste trei lanțuri amintite nu ne permit să zburăm precum Jonathan, pescărușul! Sincer să fiu sunt chiar curios cum o să o scot la capăt! Doamne, chiar, cum o să o scoatem la capăt?! Dumnezeu mi-a zis odată că, dacă merg în direcția Lui, doar El va mișca lucrurile în lumea mea... Va fi o minune chiar și pentru mine cum o să ies acuma! Și poate nu o să o scot la capătul dorit! Să vedem atunci experiență de viață! Oricum, nu îmi va părea rău: am făcut o alegere cu tot sufletul și dacă urmarea ei este super bună sau mă va pune la pământ, asta nu mai are o importanță prea mare! Însă va fi aia bună, că așa a fost viața mea până acum, cu toate cumplitele necazuri prin care am trecut și, vorba cântecului, sunt suficient de inteligent să fac față oricărei provocări! Ce va fii, va fii! Scriind, îmi dau seama că mă așteaptă cu adevărat Necunoscutul! Și pare că nu va lua o formă ușoară! Dar va fi mai mult decât nimic, în orice caz! Cine știe, poate Dumnezeu chiar acum îmi pregătește o cale de ieșire atât de inefabilă încât nu o pot nici bănui, nici simți acum... Și care va deschide alte orizonturi, cu adevărat nebănuite acum! O singură viață am ca să descopăr minunile ei, cum să mi-o petrec ”cu curu pe bani”?!
Cum am intrat în casă la Nița, am realizat brusc că bagajele mele miros și am cerut voie să le duc pe balcon; am intrat repede la baie cu câteva schimburi mai curate și în câteva minute eram și eu mai frumușel, mai curățel. Nița mi-a spălat toate hainele, inclusiv sacul de dormit. Se anunțau zile de ploaie și mi-a zis că pot sta la ea până trece perioada de ploaie! Doamne ajută!
Nița este româncă, plecată de 20 de ani din țară încât nici nu mai vorbește chiar așa corect româna și are doi copii frumoși: Romina și Angelo, care nu știu să vorbească românește. Nița s-a integrat foarte bine în comunitatea austriacă! Am vorbit câte în lună și stele, despre Dumnezeu, despre sensul vieții, despre schimbările care se petrec în lume! Nița, chiar dacă nu citea așa mult ca mine, le simțea pe toate mai bine! Autorul ei preferat era Eckhart Tolle, lucru care pentru mine spune multe. Vorbind cu ea, mi-a venit să o numesc ”pasul înainte al creației”! Și așa este! Nița este pasul înainte al creației! Oameni ca Nița fac ca lumea asta să meargă înainte, pentru că ea, Nița a reușit imposibilul! Nu intru în amănunte să arăt de unde a plecat viața ei – de la o fetiță săracă, ce trăia vânzând tot anul ce putea culege din pădure, până la o mamă iubitoare și capabilă să asigure copiilor ei tot confortul material și mai ales iubire! Ea și-a depășit condiția! A reușit să depășească suferința și violența și nonsensul reușind să construiască în jurul ei o lume mult mai bună decât cea pe care ea a primit-o, decât cea în care ea s-a născut! Oameni ca ea trag omenirea înainte!
Mi-ar fi plăcut să fac dragoste cu ea, dar n-a mers... În adâncul sufletului apreciez această atitudine, dar aș fi preferat o alta! Seara am dansat prin camera pe Gipsy Kings, am râs, ne-am îmbrățișat... a fost frumos. Copilașii ei erau un pic cam uimiți văzându-ne cum râdeam sau cu câtă înfocare vorbeam de un lucru sau altul: ce este cu străinul ăsta cu care mama râde, cântă și dansează?!
Patru zile a plouat într-una și eu am stat la Nița acasă, mai mergeam la cumpărături, mai o ajutam la gătit... a fost frumos! Atmosferă de familie! Ea m-a rugat să am grijă de copilașii ei să mănânce când vin acasă și eu le pregăteam cu drag mâncare. Ne-am înțeles bine! Uneori am și jucat seara unele jocuri cu Nița și Angelo, Romina preferând să stea cu prietenele de vârsta ei. Când timpul ne mai permitea, mergeam la plimbare pe dealuri și prin păduri! Verde, ceață – superb! Austria este un parc, o grădină imensă! Cum ieși din oraș ai păduri sau câmpuri verzi, curate și drumușoare asfaltate! Am cules păpădie și leurdă. Ne-am și alergat și pot spune că Nița nu aleargă ca o fată! Aleargă ca o căprioară!
Când s-a făcut mai frumos am plecat spre Salzkammergut, să văd lacurile...
Însă nu îmi venea să plec... Fata asta mi-a intrat la suflet!
Oare o voi mai revedea vreodată?...
    imagini din zona Kostendorf



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu