Am ajuns pe la pranz la Astorga si am tras la un alberg de pelerini, caci se parea ca va veni ploaia... Mi-am spalat cateva haine, le-am pus la uscat, inclusiv la aerisit sacul de dormit, am facut si eu o baie si apoi, ca un vilegiaturist, am iesit pe terasa superba sa mananc ceva, sa ma odihnesc, eventual sa intru in dialog cu cineva... Era frumos tare! E asa bine-venita pentru un calator ostenit putina odihna! In plus terasa si imaginea erau frumoase! Sunt pasionat de arhitectura si incantat de o cina pe o astfel de terasa inflorita!
La un moment dat m-am dus la internet, sa mai vorbesc si eu cu unii sau altii si, prea absorbit de dialogurile online, nu am observat cand a inceput sa ploua. Asa ca foarte curand toate hainele mele si mai ales sacul de dormit erau ude! Exact ce aveam nevoie! Stiam ca in urmatoarele doua saptamani va ploua continuu, asa ca nu am prea fost fericit de acesta intamplare trista, vorba poetului.
Am facut si eu tot ce se mai putea, impreuna cu un pelerin am stors sacul cat s-a putut si celelalte haine si le-am pus la uscat undeva unde terasa era acoperita. Spre seara am vorbit cu cativa coreeni diverse bazaconii...
A doua zi am plecat pe o vreme mohorata, pe o ploaie marunta si am calatorit pana am trecut de Coracedo dei Monasterio... E bine sa ai bici, caci mergi mult mai repede. Mereu depaseam pelerini. La un momendat am ajuns intr-o zona foarte frumoasa, plina de vii (culese), de nuci si de aluni. Nu erau case, doar aceste vii si livezi si drumul de pelerini pe care ne incetat treceau pelerini! Am pus cortul sub un nuc si m-am pus sa adun struguri si nuci. Am cules o gramada de nuci si la fel de multi struguri, desi viile fuses era culese, dar cam neatent. Asa multi struguri incat am facut si must din ei! Desi erau aluni, nu mai erau alune...
Am stat in acest loc minunat inca doua zile, caci mai mult ploua. In schimb eu petreceam in cortul meu sau bantuiam prin imprejurimi, culegand nuci si struguri. Cred ca am mancat zilele alea doar nuci si struguri si vorbeam cu pelerinii. Asa i-am cunoscut pe Fabio din Brazilia si pe Mihaela din Italia. Ambii vorbeau engleza.
Cand m-am saturat de atata stat, parand si o zi mai frumoasa, am plecat mai departe. Abia am iesit la un drum de masini ca o masina a si dat peste mine! A venit dintr-un drum perpendicular si m-a lovit din lateral. Din fericire a avut timp sa franeze, asa ca lovitura nu a fost prea dura. Oricum, ambele roti ale bicicletei erau distorsionate, ca si pedala si portbagajul. Dar bicicleta a fost a doua lovita, primul a fost piciorul meu drept.
Am fost aruncat la pamant si complet naucit... Am reusit sa ma ridic in picioare, mai mult sa vad daca pot, daca am totul intreg in mine, dar ma durra asa tare coapsa ca m-am lasat iar sa cad. Vedeam ca prin vis fata disperata a femeii de la volan si mai ales cum spaima si panica au covarsit-o cand am cazut din nou! A iesit repede din masina si, dupa ce m-am vazut din nou in picioare si am inteles ca nu am nimic rupt, am incercat sa o linistesc ca nu e nimic grav.
Din momentul asta toate au decurs frumos. Ea mi-a dus bici la reparat si, mereu ingrijorata de integritatea mea fizica, voia sa mergem la spital, insa am considerat ca nu e nevoie. Ei nu ii venea sa creada si nici mie de ce s-a intamplat mai devreme... Insista sa mergem la o terasa, sa imi cumpere mancare! Tot vroia sa faca ceva! Pana la urma ne-am linistit amandoi si, pt ca oricum nu puteam inca merge si pana urma sa fie reparata bici, ea a hotarat sa mergem la o terasa. O chema Maria si sotul ei lucra in Chile, ca inginer miner. Noi romanii mergem in Spania sa lucram, iar ei spaniolii, merg si ei in alte tari sa lucreze. Oricum, in zona ei, Villafranca del Bierzo, e saracie mare mi-a spus. Am mancat o pizza si am baut un suc de portocale. Apoi a zis ca vrea sa ma duca sa vizitez ce e mai frumos in zona ei, asa ca am tot mers la diverse biserci si, la una din ele, uimire: ne intalnim cu Mihaela si cu Fabio! Le-am zis de patanie si le-am propus sa vina cu noi, sa vizitam zona. Ne-a dus Maria la un vechi castel, apoi la vechile mine romane de la Las Medulas. Locul e superb! Ne-am mai plimbat in multe locuri, iar Maria, revenidu-si din soc, vorbea intr-una in spaniola! Eu roman, Mihaela italianca si Fabio portughez intelegeam cate ceva, dar vorbea extrem de repede! Am mers si intr-o padure de castani comestibili. Ne-a dus chiar acasa la parintii ei la o mica ferma ca sa ne ospateze cu struguri si mere. Parintii ei credeau ca glumim cand spuneam ca Maria a intrat cu masina in mine, caci toti eram veseli si pusi pe glume!
Apoi, al un moment dat, ne-am desparti de noii nostri prieteni si am mers sa luam bicicleta. Apoi m-a adus pana intr-un anumit loc, unde urma sa ne despartim... Si ce sa vezi: uimire: din barul de vis-a-vis ies Fabio si Mihaela, care ne vazusera pe geam si ne invita sa intram si noi! Asa ca am mai petrecut impreuna o ora in acel bar foarte cochet, Fabio insistand sa ne faca cinste la amandoi, veselindu-ne toti si minunandu-ne cum tot ne intalnim!
Dar la un moment dat chiar a trebuit sa ne despartim si fiecare sa plece pe drumul lui. Despartirea de Maria a fost foarte duioasa! Ma tot imbratisa si se vedea ca ar fi vrut sa imi spuna ceva, cumva sa raman in seara aceea la ea. Nu din alte motive, ci poate si pt ca era destul de tarziu si parea ca va ploaua si si pentru ca ne intelesesem asa bine si parca nu am fi vrut nici unul sa ne despartim!
Dar avand un sot plecat la munca si vecini, mai intelept era ca sa nu zica nimic si doar sa ne despartim...
Am plecat cu inima usoara si cu bicicleta reparata! Ma durea un pic soldul si afara statea sa ploua. In seara aceea am tot mers si am tot mers, dar nu am gasit nici un loc bun de pus cortul si incet-incet a venit noaptea. Pana la urma am avut noroc si am gasit un loc chiar frumos, un loc de pic-nic care avea si o sursa de apa. Dupa ce am pus cortul a inceput sa ploua!
Cu Mihaela si Fabio
Maria Cruz, fericita ca a dat cu masina peste mine!
